Perechea EUR/USD a închis sesiunea de tranzacționare de vineri la 1,1417 – cel mai scăzut nivel din iulie anul trecut. Perechea este în scădere de două săptămâni consecutive pe parcursul lunii martie. Dacă la sfârșitul lunii februarie traderii încercau să se stabilizeze peste nivelul de 1,1810, acum atenția este îndreptată către zona de 1,13. Se pare că acesta este departe de a fi capătul „potențialului bearish”; dacă conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește și se extinde, este posibil să vedem în curând pragul de 1,10 la orizont. Din păcate, scenariul de escaladare rămâne scenariul de bază și cel mai probabil. În acest moment, nu există semnale clare și liniștitoare de dezescaladare care să indice un sfârșit iminent al războiului. Acest lucru înseamnă că dolarul, în calitate de activ de refugiu, va continua să se întărească, exercitând o influență corespunzătoare asupra principalelor perechi valutare.
Săptămâna trecută a arătat că Trump nu a reușit să obțină un blitzkrieg în Iran. Conflictul a intrat într-o fază prelungită și complicată, cu consecințe imprevizibile. În pofida declarațiilor inițiale ale Statelor Unite și Israelului din primele zile ale operațiunii, potrivit cărora ar fi obținut supremația aeriană și ar fi distrus o mare parte a sistemului de apărare antiaeriană al Iranului, Teheranul își păstrează în continuare capacitatea de a riposta. În fiecare zi, își folosește această forță pentru a lovi bazele americane din regiune și infrastructura petrolieră din țările vecine.
Principalul rezultat al săptămânii este că Teheranul a reușit, în fapt, să paralizeze transportul maritim prin strâmtoarea Hormuz, ceea ce a dus la un salt accentuat al prețurilor la energie. Acest factor a devenit un motor-cheie al întăririi dolarului. Drept urmare, deblocarea acestei artere de transport vitale va provoca o reacție a pieței: interesul pentru activele mai riscante va crește, în timp ce dolarul, perceput drept refugiu sigur, va intra sub o presiune semnificativă.
Apare, așadar, o întrebare logică: care sunt șansele de deblocare a strâmtorii într-un viitor previzibil? În opinia mea, răspunsul depinde direct de disponibilitatea Statelor Unite și Iranului de a se așeza la masa negocierilor. O deblocare forțată a strâmtorii este puțin probabil să reușească și oricum nu va readuce fluxul de transport la nivelurile de dinainte de război. În esență, Iranul nu are nevoie de nave militare pentru a controla strâmtoarea; lansatoarele mobile de rachete și roiurile de drone de atac amplasate de-a lungul coastei reprezintă deja o amenințare pentru transportul maritim. Chiar dacă Statele Unite ar distruge 90–95% dintre acestea, restul de 5–10% ar face imposibilă asigurarea petrolierelelor.
Toate celelalte idei de rezolvare a acestei probleme par, de asemenea, nerealizabile. De exemplu, Donald Trump a propus un program guvernamental de reasigurare în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru petroliere. Ulterior însă a devenit clar că firmele americane sunt implicate foarte puțin în astfel de tipuri de asigurări specializate. Jucătorul principal este compania britanică Lloyd's of London. Reprezentanții acesteia s-au confruntat recent cu refuzuri din partea unor mari operatori, precum Maersk și MSC.
O altă posibilă soluție este escorta militară a petrolierelelor. Totuși, această opțiune vine cu mai multe dezavantaje. În primul rând, Statele Unite nu au demonstrat încă voința politică necesară. Problema este încă dezbătută în culisele Casei Albe și ale Pentagonului. În al doilea rând, asigurătorii se opun acestei idei, deoarece un convoi militar reprezintă nu doar o protecție, ci și o țintă pentru forțele iraniene. Reprezentanții marilor companii de asigurări subliniază, în mod justificat, că prezența unui distrugător ipotetic lângă un petrolier civil transformă nava civilă într-o țintă prioritară.
Problema pare, așadar, practic imposibil de rezolvat, ceea ce readuce piața petrolului într-o fază de trend puternic. Măsurile luate nu au dat rezultate; prețurile petrolului (Brent, WTI) se mențin încăpățânat peste 100 de dolari, în pofida ridicării parțiale a sancțiunilor americane împotriva Rusiei și a eliberării rezervelor strategice de către țările G7.
Cu alte cuvinte, pentru a rezolva această situație și a restabili transportul maritim prin strâmtoarea Hormuz sunt necesare negocieri directe între Statele Unite și Iran. O alternativă ar fi venirea la putere, în Iran, a unor forțe de opoziție loiale Casei Albe. Totuși, acest al doilea scenariu pare extrem de puțin probabil: opoziția iraniană nu are un lider unificat în interiorul țării, iar actuala structură a puterii a rămas intactă, în ciuda eliminării Liderului Suprem și a altor politicieni de rang înalt.
Astfel, în esență, singura opțiune reală pentru o dezescaladare efectivă rămâne negocierea. Însă, la momentul de față, ambele părți formulează cereri maximaliste, care par, din start, imposibil de îndeplinit. De pildă, Trump a trecut de la o retorică de „descurajare” la cererea unei capitulări necondiționate. La rândul său, reprezentantul oficial al autorităților iraniene a prezentat condițiile Iranului pentru încheierea războiului: reparații din partea Statelor Unite pentru pagubele suferite și retragerea tuturor bazelor americane din Golful Persic.
Toate acestea indică faptul că acțiunile militare din Orientul Mijlociu au șanse reduse să înceteze în zilele sau săptămânile următoare. Potrivit surselor The Wall Street Journal, războiul din regiune va mai dura „cel puțin câteva săptămâni”, întrucât Trump insistă asupra continuării loviturilor împotriva forțelor armate iraniene și a grupărilor lor proxy.
Aceasta înseamnă că strâmtoarea Hormuz va rămâne închisă, piața petrolului va continua să crească, iar dolarul își va menține cererea ridicată în calitate de activ-refugiu.
În acest context, este recomandabilă folosirea corecțiilor de preț ale perechii EUR/USD pentru deschiderea de poziții short, cu ținte situate la 1,1410 și 1,1350.